poezia

ca un bob de rouă mare,
ea nu are vreo culoare.
dimineața pare aur,
seara: un solz de balaur.

te trezești când ea apare
peste flori, lucind în zare,
vrei s-o prinzi în palme toată
și dispare dintr-o dată.

poezia nu e cântec,
nici poveste, nici descântec,
ci puțin din fiecare
ca o taină la culcare.

delfinul

ascuns sub creasta unui val,
plutește-n zare un delfin
cu numele de Afalin,
căutându-și mama lângă mal.

e singur și e trist de ieri
și nu mai vrea să se întoarcă
în larg, căci foamea îl încearcă
și mama lui nu-i nicăieri.

pe mama lui cum nu e alta
printre delfini cu botul gros
au prins-o într-un golf pietros
din Marea Neagră, lângă Yalta.

și Afalin încă o cheamă
flămând și singur tot mereu,
micuțul nostru cetaceu,
în voia sorții, fără mamă.

Drapelul

Cu degetul copilul desenează pe tăblița lui electronică, apoi șterge și iarăși șterge, precum stră-străbunicii curățau tabletele lor din școala primară, unde buchiseau câte doi aceeași literă. Enervat, ia blocul de desen și cutia cu acuarele și pensule.
Copilul vrea să deseneze cuvântul apă, dar nu se vede nimic, fiindcă apa nu are culoare. Încearcă cu albastru și linii ondulate, cum a văzut pe internet, dar poate fi și cerul, de unde știm că e apă? Vrea să deseneze ceva alb, o floare pentru mama, dar nu poate, fiindcă nu se vede nimic.

Acasă, se gândește copilul și desenează repede o casă, cu acoperișul roșu și pereții galbeni sub cerul albastru, dar poate fi casa oricui, de unde știe el că e acasă? E drapelul României, roșu-galben-albastru, spune mama, și atunci copilul desenează o ușă și două ferestre, să fie și mama și tata acolo.

Apoi amestecă galben cu albastru și desenează iarbă în jurul casei, amestecă roșu cu galben și desenează un soare portocaliu și mai amestecă roșu cu albastru și desenează pentru mama o violetă, la fel cu cele din grădina lor.
Este foarte frumos drapelul nostru, zâmbește copilul.

Crăciunul Ioanei și Danielei

Ioana este supărată,
Fiindcă și anu-acesta, iar,
Crăciunu-i în aceeași dată
Cu ziua ei din calendar.

Ea patru ani azi împlinește
Și sora ei are doar șapte.
Dacă zâmbește ștrengărește,
Vezi că-i lipsesc doi dinți de lapte.

E seara sfântă de Ajun,
Fetițelor mama le-a spus
Că vor avea brad de Crăciun
Fiindcă s-a născut Isus.

Și vor aprinde luminițe
Să ardă până dimineață
Vor prinde câteva fundițe
Și globuri albe ca de gheață.

Daniela vrea să o împace
Pe sora ei, cu gândul bun,
Fiindcă nimănui nu-i place
S-o vadă tristă de Crăciun.

Vor fi și lumânări în tort,
Vor fi și beculețe-n pom,
Vor face-n dormitor un cort,
Se vor juca până adorm.

Când becul din tavan e stins,
Brăduțul parcă are viață,
Ca și cum stele s-au aprins
Ca printr-o vrajă, în verdeață.

Astfel se spune că Isus
Vestit a fost la Betleem
De-o stea aprinsă pe cer, sus,
Pe care azi n-o mai vedem.

”Ce importanță are oare,
Dacă mai mulți sunt fericiți?
Că te-ai născut de sărbătoare,
Când toți creștinii sunt uniți?

E ziua multora, știi bine,
Copii sărmani, copii orfani,
Dar noi cântăm doar pentru tine:
Mulți ani trăiască, la mulți ani!”

Vreau

Vreau să fiu mică, nu mare,
să țopăi în parc la plimbare,
și-n rest să merg pe drum o săptămînă
cu pas mic și încet, ca o doamnă bătrînă.

Vreau să fiu mică, nu mare,
să pot să întreb orice întrebare,
și să mă uit la flori și copii de pe stradă,
fără rușine că oamenii pot să mă vadă.

Vreau să fiu mică, nu mare,
să-mi cumpăr beteală din galantare,
să vină Crăciunul cu brazi și cu sănii,
să citesc frații Grimm și alte pățănii.

Vreau să fiu mică, nu mare,
să-mi pun în spinare din voal aripioare,
și dacă vecina va coace plăcinte
să vină la noi cu-o bucată fierbinte.