Hoțomanul

Într-o zi, în lipsa mamei,
Prăfuit și plin de scame,
Intră iute pe sub gard
Un motan cu ochi muștar.

N-are cine să-l răsfețe,
Încasează numai bețe,
E flămând și e murdar
Și convins celibatar.

Se hrănește când și când
Ca un hoțoman de rând:
La piață fură pește,
Iar prin curți tot ce găsește.

Pe la noi nu a mai fost
Și, sătul de-atâta post,
Trece ca un nătăfleață
În grădina cu verdeață.

Iar aici, surpriză mare
Îl așteaptă pe răzoare:
Melci plecați cu casa-n spate
După ploaia de azi noapte.

Și motanul, cam speriat,
Zburlit tot și înfuriat,
Calcă pe unde-i loc gol,
Și îi dă de-a rostogol.

Mai încolo, pe cărare,
Vede o rădașcă mare
Și, crezând că e gustoasă,
Bucuros de așa masă,

Tot încearcă s-o răstoarne
Până când ea-l prinde-n coarne
Și de blană i se ține,
Ba mai vin vreo trei albine

Din florile de urzică;
El le-alungă fără frică
Și se șterge pe mustață
Cu frunză de izmă creață.

Fuge-apoi prin pătrunjel,
Prin petunii, troscoțel
Și așa pân’ la amiază
Prânzul iarăși îl ratează.

Dar acum e parfumat
Și miroase cam ciudat:
Leuștean, ienibahar
Cimbru, ceapă și mărar.