Drapelul

Cu degetul copilul desenează pe tăblița lui electronică, apoi șterge și iarăși șterge, precum stră-străbunicii curățau tabletele lor din școala primară, unde buchiseau câte doi aceeași literă. Enervat, ia blocul de desen și cutia cu acuarele și pensule.
Copilul vrea să deseneze cuvântul apă, dar nu se vede nimic, fiindcă apa nu are culoare. Încearcă cu albastru și linii ondulate, cum a văzut pe internet, dar poate fi și cerul, de unde știm că e apă? Vrea să deseneze ceva alb, o floare pentru mama, dar nu poate, fiindcă nu se vede nimic.

Acasă, se gândește copilul și desenează repede o casă, cu acoperișul roșu și pereții galbeni sub cerul albastru, dar poate fi casa oricui, de unde știe el că e acasă? E drapelul României, roșu-galben-albastru, spune mama, și atunci copilul desenează o ușă și două ferestre, să fie și mama și tata acolo.

Apoi amestecă galben cu albastru și desenează iarbă în jurul casei, amestecă roșu cu galben și desenează un soare portocaliu și mai amestecă roșu cu albastru și desenează pentru mama o violetă, la fel cu cele din grădina lor.
Este foarte frumos drapelul nostru, zâmbește copilul.