joi, 6 august 2020
poezia
ca un bob de rouă mare,
ea nu are vreo culoare.
dimineața pare aur,
seara: un solz de balaur.
te trezești când ea apare
peste flori, lucind în zare,
vrei s-o prinzi în palme toată
și dispare dintr-o dată.
poezia nu e cântec,
nici poveste, nici descântec,
ci puțin din fiecare
ca o taină la culcare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Hoțomanul
Într-o zi, în lipsa mamei, Prăfuit și plin de scame, Intră iute pe sub gard Un motan cu ochi muștar. N-are cine să-l răsfețe, Încaseaz...

Ce vă place:
-
Într-o carte colorată, O fetiță nu prea mare Desenase într-o seară Floricele, inimioare. Și, cu vîrful forfecuței, A deschis două fer...
-
Mamă, oare când e soare, Ca un gălbenuș fierbinte, Pe copaci oare îi doare Să recapete veșminte? Zarzări, vișini, meri, gutui, Toți pe...
-
Este sâmbăta cea Mare, Luminată sărbătoare. Cald, frumos, e pretutindeni; Este ziua de Armindeni. În curte la moș Papuc A înmugurit un nuc, ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu