joi, 27 august 2020

Waterloo

copii eram noi amândoi, văru-meu și cu mine,
ședeam sub măr aproape goi în zilele senine.
cărările nu le iubeam, căci zi de zi fugeam
pe unde nimeni nu călca și chiar săream pe geam


tină sau praf sau balegă uscată
nu ne speriau călcâiul niciodată
și nici urzicile, căutând de mură
vreun crâng sau după zidul de la șură

căluții lui din plastic alb cu șa
pentru vreun crăcănat ce știa-ncăleca,
și soldățeii mei de-ai lui Napoleon,
Bismarck al meu cu un frumos baston…


jucam războiul Troiei și cel de-o sută ani,
cu soldăței și monștri și hipopotami,
căci Hannibal pe elefanți pusese frâul,
iar noi ne tot luptam și împărțeam tot grâul


furat din ferdela mătușii pentru găini și rațe,
ce se plimbau încet prin curte, dodoloațe.
copii eram și jocul al naibii mi-a plăcut,
trișam să pierd, să îl jucăm de la-nceput.


apoi duceam pe-ascuns tot grâul la bunici,
tribut pentru toți porumbeii inamici,
și mai furam o țâr’ de lapte acru din urcior
pentru motanul amiral și șchiop de un picior

iar pentru calul nostru Bucefal, de vreo cinci ani,
nițel nervos și tot speriat de muște și bâțani,
cel ce pierdea la joc avea surpriza-n sân:
vreo două-trei mere crețești, să le ascundă-n fân.



joi, 6 august 2020

poezia


ca un bob de rouă mare,
ea nu are vreo culoare.
dimineața pare aur,
seara: un solz de balaur.

te trezești când ea apare
peste flori, lucind în zare,
vreo s-o prinzi în palme toată
și dispare dintr-o dată.

poezia nu e cântec,
nici poveste, nici descântec,
ci puțin din fiecare
ca o taină la culcare.

duminică, 12 iulie 2020

delfinul

ascuns sub creasta unui val,
plutește-n zare un delfin
cu numele de Afalin,
căutându-și mama lângă mal.

e singur și e trist de ieri
și nu mai vrea să se întoarcă
în larg, căci foamea îl încearcă
și mama lui nu-i nicăieri.

pe mama lui cum nu e alta
printre delfini cu botul gros
au prins-o într-un golf pietros
din Marea Neagră, lângă Yalta.

și Afalin încă o cheamă
flămând și singur tot mereu,
micuțul nostru cetaceu,
în voia sorții, fără mamă.


sâmbătă, 11 iulie 2020

fântâniță de haiduc

fântâniță de haiduc
eu rămas-am sângur cuc:
mândra mea de astă vară
o fugit în altă țară

cu un domn de la oraș
la poprire simbriaș
iar eu trag din greu la coasă
să găsesc altă mireasă

frunză verde de mohor,
greu îi dorul călător,
ea acolo, eu aice,
zâcă lumea ce va zâce

oi pleca și eu departe
să învăț mai multă carte
și să uit de dor și-amar
la popii din seminar

iar de-o fi să nu mă-nsor,
mă alătur fraților,
sus la mânăstire-n deal,
frunzuliță de podbeal


vineri, 10 iulie 2020

Cucul

cuculeană, știmă sură,
pe la noi pe după șură
fie-ți vîntul vad de șoapte
și luceferi frați de lapte

și pe buze de fecioară,
cînd se face primăvară,
muguraș de cîntec dulce
să te doară, să te culce

de din sus, de pe la stînă
vine apa în fîntînă
luna cade în șiștare,
un om vine pe cărare

singurel și plin de jele,
izgonit de iele rele,
tu să-i cînți într-un alt grai
fiindcă e ficior de crai

glasul vezi de ți-l ascunde
printre codrii de pe munte,
să te duci vreo trei dumineci
vorba ta să ți-o cumineci

Waterloo

copii eram noi amândoi, văru-meu și cu mine, ședeam sub măr aproape goi în zilele senine. cărările nu le iubeam, căci zi de zi fugeam pe und...