Rime în stil folcloric

Oltule, lotrule


Oltule, lotrule,
Ai furat lăutele.

Gheața de la mal s-a spart,
Podu-n plută s-a schimbat.
Nu-i nimeni să treacă vadul,
Făr’ de doi ficiori ca bradul,
Călare pe doi cai șargi,
Pentru mândre ce li-s dragi.

Muzicanții toți s-au dus
La Porumbacu de Sus.
Dar la noi, mai către vale,
Trec iar vacile agale.
Doar copilul de la stână
Are-un fluieraș în mână
Și le cere bani mărunți
Ca să cânte ca la nunți.

Nu le arde lor de șagă
Nici de vinul din desagă
Supărați, nevoie mare,
De așa o întâmplare.

Și-au plecat pe drum spre seară,
Și-or veni la primăvară.
Și-or juca mândrele fete,
Iute și pe îndelete.
Oltule, lotrule,
Ai furat lăutele.



Doiniță

Am chemat, am tot chemat
Pe sărac, pe împărat,
De la colbul cel de jos
Cu miros de chiparos,
Până sus la curcubeu
Și la bunul Dumnezeu.
Nimeni n-a răspuns deloc
Toți credeau că este-un joc
Toți erau ca piatra rece
Care stă când apa trece.
Și pădurile preasfinte,
Desfrunzite de cuvinte,
Au zburat, se spune-n vânt,
Căutând celălalt pământ,
Tot fugind de duh și iele
Și de dorurile mele…

La cel timp de primăvară,
Când e frunzulița rară,
Fără sfori și fără scară
Oastea cerului coboară:
Sub căruță – mămăruță,
Sub picioare numai floare,
Funigei printre fuștei
Pe sub stele mai mulți miei,
Iar vreun înger mai slăbuț
Muguri lasă în brăduț.



Flăcăruică de lemnușe


Flăcăruică de lemnușe,
Duce-m-aș și nu m-aș duce
La mândruța de la stână,
Unde iarba nu-i bătrână.

Să plec încă de cu zori
Când e rouă peste flori,
Să cosesc pologi vreo zece
Lângă pârâiașul rece.

Ș-oi bea apă de la munte
Un’ s-adapă sub o punte
Căprioara din pădure
Printre tufe mari de mure.

Colo-n deal sub curmătură
Vin oile-n bătătură
Cu cojoacele pe spate,
Iar mândruța-i mai departe.

Cu trup nalt și subțirel,
Încinsă pe mijlocel.
Cu altița ei aleasă
Parcă-ar fi împărăteasă.

Geaba cânii-mi stau în cale.
De-o coborî mândra-n vale,
Merg s-o văz mai de aproape
Peste râpă și hârtoape.

A trecut și prânzul mare,
Iarba-i caldă la picioare,
Amu lucrul l-am gătat,
Mândra nu s-o arătat.

Flăcăruică de lemnușe,
Plin îi câmpul de brândușe,
Dar mândruța stă acas’
Arză-l focul de năcaz!



Fântâniță de haiduc

fântâniță de haiduc
eu rămas-am sângur cuc:
mândra mea de astă vară
o fugit în altă țară

cu un domn de la oraș
la poprire simbriaș
iar eu trag din greu la coasă
să găsesc altă mireasă

frunză verde de mohor,
greu îi dorul călător,
ea acolo, eu aice,
zică lumea ce va zice

oi pleca și eu departe
să învăț mai multă carte
și să uit de dor și-amar
la popii din seminar

iar de-o fi să nu mă-nsor,
mă alătur fraților,
sus la mânăstire-n deal,
frunzuliță de podbeal



Cucul


cuculeană, știmă sură,
pe la noi pe după șură
fie-ți vîntul vad de șoapte
și luceferi frați de lapte

și pe buze de fecioară,
cînd se face primăvară,
muguraș de cîntec dulce
să te doară, să te culce

de din sus, de pe la stînă
vine apa în fîntînă
luna cade în șiștare,
un om vine pe cărare

singurel și plin de jele,
izgonit de iele rele,
tu să-i cînți într-un alt grai
fiindcă e ficior de crai

glasul vezi de ți-l ascunde
printre codrii de pe munte,
să te duci vreo trei dumineci
vorba ta să ți-o cumineci



Vorbe-n vânt


Și săracul vînt, măi frate,
Cu cît șuier mi se zbate!
Fuge de pe drum prin scai,
Prins de frunze în alai.
Ocolește, ca să fugă,
Verzi-uscate tot îndrugă…
Dară vezi prea bine, soră,
Nime’ nu îl ia la horă.

Noaptea toată, lîngă moară,
Praf și fum îl înconjoară.
Să-i dea chip, de-o fi nălucă,
Ars de dorul ce-l usucă.
Numa că-i strein la grai,
Fluieră doar dintr-un pai.
Mi se pune greu la spate,
N-o fi om pe jumătate?

Ale cui doruri le duce
Din răscruce în răscruce?


Dormi, pădure


dormi, pădure, somn de-arin,
dacă frunza-ți cade lin,
când e vântul într-o dungă,
ciripit să nu te-ajungă

și mai dormi vreo trei ierni grele -
sprâncenate cucuvele
luminișul să-ți urzească
ursul fraga n-o găsească

dormi somn moale pe sub cețuri
înainte de înghețuri,
veverițe-n alunișuri
focuri-focuri în tufișuri

iarba-raiului foșnească,
somnul să te amuțească,
chiar când inima ți-e frântă
sau când gheața iar se zvântă

dormi, câmpie, somn de iască,
de praf și de rostopască
la răscrucea spre pădure
unde vin țigănci cu mure

unde nu se-arată ciute
apa iute s-o sărute,
ci doar pașii mei agale
mergând tot pe lângă cale,

lângă buturăul mare,
chiar de-i zi de sărbătoare,
dormi tu, apă, somn de pește,
ce în sân de fată crește