Livada

Mamă, oare când e soare,
Ca un gălbenuș fierbinte,
Pe copaci oare îi doare
Să recapete veșminte?

Zarzări, vișini, meri, gutui,
Toți pe rînd au înălbit,
Sîmburele amărui
Crește-n flori necontenit.

Oare-n miez de primăvară
Le e cald sub scoarța aspră?
Oare poate să îi doară
Ziua clară și albastră?

Și de ce, ca într-o taină,
Pomii toți de prin livezi
Își aruncă a lor haină
La ferestre, să îi vezi?

Cloșca cu pui

Către toamnă, în ogradă
Am o cloșcă înfuriată.
Ploaie, nor sau friguleț
Ea nu iese din coteț.

De m-apropii, se înfoaie,
Aripile nu dezdoaie,
Roșcovană, mare, grasă,
Ouăle nu și le lasă.

Trec așa trei săptămîni,
Bruma cade pe fîntîni
Vîntul șuieră-n portiță
Nu sînt flori în grădiniță.

Ouăle sparte deodată,
Zece pui au ochi să vadă.
Gheme mici mustind de viață,
Ies afar' de dimineață.

Patru roșii, unul negru,
Cinci sînt galbeni pe de-a-ntregul.
Cred că mama lor îi ține
Sub piept, să nu-i iau cu mine.

Cel negruț e cocoșel,
Creastă mică, plin de el.
Încă de acum el cată
Vitejește în poiată.

Fiindcă-i rece către seară,
Puiul meu, rămas afară,
Și-a găsit colțul de rai
În tindă, pe un vătrai.

Răsadul

Luminiță-n miez de ghindă,
Un luceafăr te colindă
Să-ți șoptească, pe-nserat,
Ce ești tu cu-adevărat.

Să visezi că crești mai mare,
Din sămînță către soare.
Iar în casa ta, în noapte,
Foc va arde mai departe.

Vine iarna peste moară,
Luna pe pămînt coboară
Și te vede copiliță,
Cu căpșor de luminiță.

Tu, răsad, ieși azi în lume,
Omul îți va da un nume.
Iar pe cer o stea clipește
Tulpinița cînd îți crește.

Ghiozdanul

Îți mai pune mama-n traistă
Praf din drum și fir de iască,
Și amnar și cremene,
Două scoici ce-s gemene.

Pîinea frămîntată mult,
Și ulcica de băut.
Un cărbune și hîrtie
Și o rîndunică vie.

Uniforma și ghiozdanul,
Pînă cînd va trece anul.
Cartea ca un fagure,
Și trei bobi de strugure.

Astă toamnă cu lumină
Traista ți-e de soare plină.
Să-ți ajungă pînă-n vară,
Măsurat, a ta povară.

Dinozaurul albastru

Ieri a fost, azi nu mai este,
Într-o casă ca-n poveste,
Fetiţa cu ochi căprui
Şi cu visele hai-hui.

La etaj, în odăiță,
Totu-i ca la grădiniță:
Perne roz, păpuşi cu funde,
Floricele pe oriunde.

Era frig şi zloată-afară,
Ea privea ca într-o doară,
Aşteptând pe Moş Crăciun,
Mâncând pâine cu magiun.

Şi atunci, dorind fierbinte,
Spuse două-trei cuvinte:
„Moş Crăciun, e-adevărat,
De păpuşi m-am săturat.

Vreau un dinozaur mare,
Auriu pe aripioare,
În albastru îmbrăcat,
Pielea de un alb curat.

Eu de roz sunt plictisită,
Camera mea e ticsită,
Iar când văd cerul curat,
Nu vreau nori, că e păcat.”

Dumnezeu cu-a sa putere
A-mplinit a fetei vrere:
Albă nea de sărbătoare,
Cerul bleu și galben soare.