Către toamnă, în ogradă
Am o cloșcă înfuriată.
Ploaie, nor sau friguleț
Ea nu iese din coteț.
De m-apropii, se înfoaie,
Aripile nu dezdoaie,
Roșcovană, mare, grasă,
Ouăle nu și le lasă.
Trec așa trei săptămîni,
Bruma cade pe fîntîni
Vîntul șuieră-n portiță
Nu sînt flori în grădiniță.
Ouăle sparte deodată,
Zece pui au ochi să vadă.
Gheme mici mustind de viață,
Ies afar' de dimineață.
Patru roșii, unul negru,
Cinci sînt galbeni pe de-a-ntregul.
Cred că mama lor îi ține
Sub piept, să nu-i iau cu mine.
Cel negruț e cocoșel,
Creastă mică, plin de el.
Încă de acum el cată
Vitejește în poiată.
Fiindcă-i rece către seară,
Puiul meu, rămas afară,
Și-a găsit colțul de rai
În tindă, pe un vătrai.
miercuri, 20 decembrie 2017
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Hoțomanul
Într-o zi, în lipsa mamei, Prăfuit și plin de scame, Intră iute pe sub gard Un motan cu ochi muștar. N-are cine să-l răsfețe, Încaseaz...
Ce vă place:
-
Într-o carte colorată, O fetiță nu prea mare Desenase într-o seară Floricele, inimioare. Și, cu vîrful forfecuței, A deschis două fer...
-
un paing mic, din file de scriptură, pe înnoptat, în casa unei fete, plecă la drum ca într-o aventură, către tavanul alb și fără pete d...
-
Mamă, oare când e soare, Ca un gălbenuș fierbinte, Pe copaci oare îi doare Să recapete veșminte? Zarzări, vișini, meri, gutui, Toți pe...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu