Cloșca cu pui

Către toamnă, în ogradă
Am o cloșcă înfuriată.
Ploaie, nor sau friguleț
Ea nu iese din coteț.

De m-apropii, se înfoaie,
Aripile nu dezdoaie,
Roșcovană, mare, grasă,
Ouăle nu și le lasă.

Trec așa trei săptămîni,
Bruma cade pe fîntîni
Vîntul șuieră-n portiță
Nu sînt flori în grădiniță.

Ouăle sparte deodată,
Zece pui au ochi să vadă.
Gheme mici mustind de viață,
Ies afar' de dimineață.

Patru roșii, unul negru,
Cinci sînt galbeni pe de-a-ntregul.
Cred că mama lor îi ține
Sub piept, să nu-i iau cu mine.

Cel negruț e cocoșel,
Creastă mică, plin de el.
Încă de acum el cată
Vitejește în poiată.

Fiindcă-i rece către seară,
Puiul meu, rămas afară,
Și-a găsit colțul de rai
În tindă, pe un vătrai.

Paingul

un paing mic, din file de scriptură,
pe înnoptat, în casa unei fete,
plecă la drum ca într-o aventură,
către tavanul alb și fără pete

domnița îl privi ușor speriată
și se-ntrebă apoi cum a putut,
cum a-nvățat să urce dintr-odată
cînd firu-i foarte lung și nevăzut

apoi își spuse sieși că prea bine
se poate, doar cînd soarele-a apus,
ca luna să îl cheme către sine
pe pletele-i de-argint subțire-n sus

și poate orice gămălie vie,
ca omul, are drumul scris pe hartă
iar în a Domnului împărăție
cuvîntul ne unește laolaltă

Răsadul

Luminiță-n miez de ghindă,
Un luceafăr te colindă
Să-ți șoptească, pe-nserat,
Ce ești tu cu-adevărat.

Să visezi că crești mai mare,
Din sămînță către soare.
Iar în casa ta, în noapte,
Foc va arde mai departe.

Vine iarna peste moară,
Luna pe pămînt coboară
Și te vede copiliță,
Cu căpșor de luminiță.

Tu, răsad, ieși azi în lume,
Omul îți va da un nume.
Iar pe cer o stea clipește
Tulpinița cînd îți crește.