Într-o zi, în lipsa mamei,
Prăfuit și plin de scame,
Intră iute pe sub gard
Un motan cu ochi muștar.
N-are cine să-l răsfețe,
Încasează numai bețe,
E flămând și e murdar
Și convins celibatar.
Se hrănește când și când
Ca un hoțoman de rând:
La piață fură pește,
Iar prin curți tot ce găsește.
Pe la noi nu a mai fost
Și, sătul de-atâta post,
Trece ca un nătăfleață
În grădina cu verdeață.
Iar aici, surpriză mare
Îl așteaptă pe răzoare:
Melci plecați cu casa-n spate
După ploaia de azi noapte.
Și motanul, cam speriat,
Zburlit tot și înfuriat,
Calcă pe unde-i loc gol,
Și îi dă de-a rostogol.
Mai încolo, pe cărare,
Vede o rădașcă mare
Și, crezând că e gustoasă,
Bucuros de așa masă,
Tot încearcă s-o răstoarne
Până când ea-l prinde-n coarne
Și de blană i se ține,
Ba mai vin vreo trei albine
Din florile de urzică;
El le-alungă fără frică
Și se șterge pe mustață
Cu frunză de izmă creață.
Fuge-apoi prin pătrunjel,
Prin petunii, troscoțel
Și așa pân’ la amiază
Prânzul iarăși îl ratează.
Dar acum e parfumat
Și miroase cam ciudat:
Leuștean, ienibahar
Cimbru, ceapă și mărar.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Hoțomanul
Într-o zi, în lipsa mamei, Prăfuit și plin de scame, Intră iute pe sub gard Un motan cu ochi muștar. N-are cine să-l răsfețe, Încaseaz...
Ce vă place:
-
un paing mic, din file de scriptură, pe înnoptat, în casa unei fete, plecă la drum ca într-o aventură, către tavanul alb și fără pete d...
-
Într-o carte colorată, O fetiță nu prea mare Desenase într-o seară Floricele, inimioare. Și, cu vîrful forfecuței, A deschis două fer...
-
Mamă, oare când e soare, Ca un gălbenuș fierbinte, Pe copaci oare îi doare Să recapete veșminte? Zarzări, vișini, meri, gutui, Toți pe...