Hoțomanul

Într-o zi, în lipsa mamei,
Prăfuit și plin de scame,
Intră iute pe sub gard
Un motan cu ochi muștar.

N-are cine să-l răsfețe,
Încasează numai bețe,
E flămând și e murdar
Și convins celibatar.

Se hrănește când și când
Ca un hoțoman de rând:
La piață fură pește,
Iar prin curți tot ce găsește.

Pe la noi nu a mai fost
Și, sătul de-atâta post,
Trece ca un nătăfleață
În grădina cu verdeață.

Iar aici, surpriză mare
Îl așteaptă pe răzoare:
Melci plecați cu casa-n spate
După ploaia de azi noapte.

Și motanul, cam speriat,
Zburlit tot și înfuriat,
Calcă pe unde-i loc gol,
Și îi dă de-a rostogol.

Mai încolo, pe cărare,
Vede o rădașcă mare
Și, crezând că e gustoasă,
Bucuros de așa masă,

Tot încearcă s-o răstoarne
Până când ea-l prinde-n coarne
Și de blană i se ține,
Ba mai vin vreo trei albine

Din florile de urzică;
El le-alungă fără frică
Și se șterge pe mustață
Cu frunză de izmă creață.

Fuge-apoi prin pătrunjel,
Prin petunii, troscoțel
Și așa pân’ la amiază
Prânzul iarăși îl ratează.

Dar acum e parfumat
Și miroase cam ciudat:
Leuștean, ienibahar
Cimbru, ceapă și mărar.

Împărăție

doi ștrengari și o fetiță au venit astăzi în sat
buna șade pe băncuță, bunul doarme în iatac
ei acum au chef de joacă, au fugit toți în grădină
prin săbii de iarbă-naltă, pe drumul către stupină

pom cu pom și strat cu strat între ei au împărțit
o prințesă și doi prinți - trei copii frumoși, cuminți
printre tufe, printre vrejuri, luându-se în piept cu vântul,
au pornit război în glumă, să câștige tot pământul

lângă ciupercuțe albe, lângă o fântână rece,
au găsit doi melci maro, urcând gardul ca să plece;
lor le dau viză de tranzit, iar broscuța o îmbarcă
într-o arcă provizorie dintr-o minge mică spartă

cuibul de sub streașină, cu pui mici de rândunici
îl ia Marius, și-atunci George va rămâne c-un arici
dar Ioana vrea broscuța, cum a fost ca niciodată
un prinț preschimbat în broască, salvat de-o fată frumoasă

la cartierul general, semnând încetare foc,
își împart împărăția cu dalii și busuioc
stratul înflorit de ceapă, leușteanul, usturoiul
părul, mărul, buturuga, dovleceii și trifoiul

în final, mândri de toate, se îndreaptă spre portiță
cu scaieții prinși în ciucuri de tricouri și rochiță
chiar și George-i decorat cu trei-patru epoleți -
frunze lipicioase mari, de fasole, castraveți

bine c-ați venit acuma, vă spălați, mergem la masă,
mâine ne-apucăm de treabă, în grădină, lângă casă.

acasă

acasă, în micul meu borcănaș cu dulceață,
am prieteni stele și soare și prieteni cu aripioare,
am prieteni din pampas, deșert și landă cu înflorită lavandă,
care mă țin de mână când merg prin ceață.
căci, pe ici pe colo, mă întâlnesc cu cărți cu poze, cu atlase, cu enciclopedii
și cu literatură în care se vorbește despre aici sau oriunde, despre bătrâni și copii.

dar și despre lucruri venind din alte meleaguri, legume, fructe, ierburi sau flori,
care se hrănesc cu iubirea mea și ochii mei strălucitori.

deci probabil că asta e pacea și înțelepciunea tibetană
și ce frumos cântă cocoșii în limba lor sudamericană.
sau vrăbiile ca în atâtea locuri, căci multe lucruri sunt la fel,
greierii sau cosașii sau micuții brotăcei.

și pentru ca totul să fie cu rimă, mai sonor,
am și o pisică pe care o cheamă pisi, ca pe calculator.
tot ceea ce contează în borcănașul meu cu dulceață
este să te trezești vesel de dimineață.

Șah

Azi ne vom juca iar șah
La mărețul padișah
Al poveștilor alese,
Cu regine și prințese.

Peste deal răsare luna
Lângă sobă șade buna,
Iar la ora opt jumate
Bem paharul plin cu lapte.

Țuști în pat pe perna mare
Printre pături și covoare
Așezate de bunica:
Eu, bunicul și pisica.

Șahul e un joc cam greu,
Totu-i să gândești mereu.
Trei mutări mai dinainte
Trebuie să le ții minte.

Luna e regina mea
Care fuge cum vrea ea,
Iar Luceafărul, nebunul,
Strălucește ca niciunul.

Soarele e-un rege laș,
Stă ascuns după făraș.
Înhămați la Carul Mare,
Caii mei fug pe cărare.

Iar bunicul, taciturn,
Stă de pază într-un turn.
Vreo câțiva cocoși moțați
Sunt pioni și-ntre ei frați.

Înarmată cu-așa ceată
Vreau să-ncep lupta cea dreaptă,
Eu cu alb mut prima piesă
Și-o aștept deci pe prințesă.

Dar prințesa nu mai vine,
Să joace șah azi cu mine,
Vornicul acum declară
Ca să afle-ntreaga țară

Că albul câștigă iar
O carte frumoasă-n dar
Cu Ilene Cosânzene
Și-o ie de Sânziene.

Înviere

Este sâmbăta cea Mare,

Luminată sărbătoare.

Cald, frumos, e pretutindeni;

Este ziua de Armindeni.

În curte la moș Papuc

A înmugurit un nuc,

Și păianjenii sunt treji,

Gândăceii toți viteji.

Moșul curăță luleaua.

Roș cu galben, ca laleaua,

Un cocoș cântă întruna,

Iar în tindă șade buna.

Cele două nepoțele,

Iuți ca două rândunele,

Vin cu ouăle în poală

Din cuibar le pun în oală.

Astăzi, pe la miezul nopții,

În biserică, cu toții

Vestesc cu adevărat

Că Hristos a înviat.

Mai apoi toată suflarea

Își aprinde lumânarea,

Strălucire albă, vie,

Dusă-n mâini ca pe-o solie.

Chiar dacă mergând spre casă

Vântul taie ca o coasă,

De la un alt om primită,

Flacăra e întreită,

Pare gingașă, micuță,

Ca o floare pe crenguță,

Cu lumină diafană,

Praf de zâne din icoană.

***

În curte la moș Papuc

Buna șade azi sub nuc,

Iar fetițele tot cheamă

Pe un miel mic fără mamă.

Peste tot adie-o boare,

Cu parfum de lăcrămioare.

Clopotul din deal răsună,

Oamenii din nou se-adună.

Lumea-ntreagă s-a sfințit,

Chiar și ceru-i limpezit.

Sfinte-s apa și pământul,

Dar și focul și cuvântul.

Sus pe cer norii-s ca mieii,

Jos se joacă prichindeii.

Ca-ntr-o carte colorată

Toate-acestea-au fost odată.